Adio plasme! Creditul doar cu buletinul e mort!

Conform unui studiu GfK preluat de Ziarul financiar, piata electrocasnicelor şi electronicelor mari este în scădere, după ce băncile au început să nu mai acorde celebrele credite de consum “doar cu buletinul”.

“Dupa un start bun in 2008, piata bunurilor de folosinta indelungata a scazut in trimestrul al patrulea cu 6.3% fata de aceeasi perioada din 2007. Cel mai important declin, de aproape 19%, l-au înregistrat electrocasnicele mari, precum frigiderele sau aragazurile, aducând şi vânzările din întregul an pe un trend negativ de 2.7%.”

Asta explică probabil de ce magazinul Media Galaxy din Unirii se închide, pentru a face loc unui magazin Zara. Aştept primele anunţuri de tipul:

“Cedez TV cu plasmă Panasonic, luat cu credit pe 36 de luni. Mai sunt de achitat 20 de rate în valoare de 186 euro”.

Banca Transilvania: e-banking făcut pe colţul mesei

Nu aveţi impresia că multe aplicaţii de e-banking sunt făcute de oameni care gândesc altfel decât noi? Sau, în cazuri mai nefericite, nu gândesc? Că multe din formularele electronice sunt o transpunere literală a formularelor de hârtie în mediul online?

Să luăm un exemplu de formular electronic din sistemul de e-banking al Băncii Transilvania (denumit BT24):

• Nu ştiu ce reguli au dictat folosirea radio-buttons sau a check-box-urilor şi aranjarea lor în pagină. De exemplu, “ordin de plată” e grupat cu ce? Adica am de ales între “ordin de plată” şi ce variantă.
• La secţiunea Documente, mă aştept să pot ataşa nişte documente electronice la ordinul meu de plată. Cum? Vedeţi vreun buton de Browse?
• De ce primele 3 check-box-uri sunt inactive şi ultimul e activ?
• În general, grupurile de radio buttons se dispun pe verticală, nu pe orizontală (şi, în orice caz, nu se împrăştie pe toată pagina haotic).

Am mers pe principiul curbei minimei rezistenţe, adică am zis să las câmpurile completate cu valorile default, sperând să pot face tranzacţia cu minimă bătaie de cap.

Bineînţeles, când să salvez, primesc mesajul de eroare “Nu aţi ataşat niciun document” (sau ceva similar). Cedez şi sun la bancă. Conversaţie:

• Eu: Încerc să fac un transfer în euro şi nu mă lasă, că cică n-am ataşat niciun document.
• Banca: Aaa, da. Păi treceţi şi dumneavoastră ceva la rubrica documente.
• Eu: Cum? Nu am buton de Browse!
• Banca: Păi scrieţi un text acolo. De exemplu, scrieţi ce reprezintă plata.
• Eu: În care din căsuţe?
• Banca: În oricare, nu prea contează.

WTF? De ce mai cereţi rubrica aia şi mai puneţi şi validare pe ea, dacă este complet inutilă?

Despre bodyguarzi (sau de ce băncile își merită uneori soarta)

Știrea despre jefuirea unei filiale a Bancii Transilvania din Cluj nu are cum sa ma bucure: in joc sunt banii cetatenilor, credibilitatea unei institutii financiare din Romania si, nu in ultimul rand, siguranta cetateanului. (la urma urmei putea să se întâmple oricui să se afle la faţa locului în momentul jafului). Cu toate astea, evenimentul este cel puţin explicabil, dacă nu chiar scuzabil. De ce? Haideţi să facem o analiză mai atentă:

• În ultimii ani, sediile de bănci s-au înmulţit ca rahaţii de câine pe trotuar. La orice colţ de stradă sau parter de bloc, găseşti minim 2-3 bănci, indiferent de cartierul în care te afli, numărul de potenţiali clienţi sau “vadul economic”. Alimentarele, librăriile comuniste, cofetăriile, frizeriile au dispărut rând pe rând, făcând loc multor sedii de bănci. (şi farmacii, şi cazinouri, dar astea nu fac subiectul blogului ăsta).
• Sediile astea de bănci, pe lângă faptul că sunt multe, sunt şi slab protejate. Multe nu sunt mai mult decât o simplă cămăruţă, îmbrăcată cu un termopan lucios, câteva reclame cu oameni zâmbitori şi dobânzi avantajoase, şi doi funcţionari cocliţi la un birou. E drept, în majoritatea cazurilor, există şi câte un bodyguard, care, de fapt, se încadrează la una din următoarele categorii:
  • Bătrânelul aproape de ieşirea la pensie. Păr cărunt, stă somnolent pe un scaun la intrare, se arată ţeapăn doar când trebuie să intervină pe lângă vreo duduie şi să admonesteze pe cineva care i-a intrat în faţă la coadă.
  • Cocalarul de 20-25 de ani. Înalt, deşirat, foarte slab. Compensează lipsa de forţă prin înălţime. Are părul oxigenat, ascultă manele prin staţie şi face bancuri proaste cu colegii de breaslă. (“Mamă, ai văzut-o p-aia? A intrat să schimbe 500 de euro! Frate, ce cur avea! Avea şi bani!…”)
  • Fost paznic de întreprindere comunistă, concediat, acum reprofilat pe servicii de protecţie şi securitate în cadrul unei firme de pază. E la prima generaţie în Bucureşti, vine de la ţară sau dintr-un mic orăşel de provincie, lucru evident prin faptul că e bronzat excesiv și cu urmă de maiou. Nu prea înţelege el ce dracu’ tot freacă bucureștenii ăștia banii prin bănci, dar măcar primește un salariu suficient cât să facă și el un grătărel o dată pe lună cu familia în fața blocului și să bea o cinzeacă cu tovarășii.

În oricare din categoriile de mai sus s-ar încadra, “agentul de pază” are frecvent accese de autoritate. Din păcate, ele sunt îndreptate de cele mai multe ori împotriva clientului băncii, nu a potențialului infractor. Să luăm următorul scenariu, 100% inspirat din realitate:

O mămică de 24-26 de ani, cu copilul în cărucior, dă să intre în sediul unei bănci. Banca are două intrări: una cu scări normale și una cu rampă pentru cărucioare și persoanele cu handicap. Fiind singură cu căruciorul, tânăra mămică o apucă spre — ați ghicit! — a doua ușă, cea cu rampa. Ajunsă la capătul ei, încearcă să impingă ușa cu o mână, ținând cu cealaltă căruciorul să nu o ia la vale.  Ușa — așa cum probabil vă așteptați — închisă! De partea cealaltă a ușii era el, badigardul, cu mâinile în sân, privind plictisit pe geam. Mămica… cioc-cioc! “Fiți amabil, îmi deschideți și mie ușa?”  Agentul, neauzind probabil rugămintea mămicii aflate de partea cealaltă a ușii, face un semn impasibil către cealaltă ușă. Mămica insistă, făcând un semn spre cărucior. Totul arăta ca un spectacol absurd de pantomimă. Agentul continua să facă semne cu degetul spre ușă, în timp ce mămica făcea semne spre cărucior. Până când mămicii noastre i-a sărit țandăra, a coborât rampa, a tras eroic căruciorul peste scări, întrând pe ușa normală, și a intrat cu chef de scandal în bancă.

-  Cum vă permiteți, domnule, să dați dovadă de atâta nesimțire? Dacă tot ați făcut doua uși și vedeți că sunt cu căruciorul, de ce nu o țineți deschisă și pe a doua?

- Ne pare rău, doamnă! Din motive de securitate! Așa a zis direcțiunea!

E bine că știm să ne protejăm de mămici agresive cu copii în cărucior, dar doi bagabonți cu un pistol cu electroșocuri pot imobiliza un badigard, fugind cu 60.000 de euro în 3 minute.

Fredo & Pid’jin despre bănci

Comic strip-ul de săptămâna asta de pe Pidjin.net este despre bănci. Click on image to see the full story:

E foame dă bani, bă’eţi!

Parafrazând un celebru şlagăr de cartier, putem spune că e mare foame de bani prin bănci. De unde până mai ieri eram asaltaţi de oferte care mai de care mai avantajoase la credite (“doar cu buletinul”, “numai 6% dobândă pe an”, “primele 6 luni scutire de rată”, etc.), acum băncile se dau peste cap să ofere depozite avantajoase. Sau orice depozite! Numai să atragă bani de undeva!

Numai în ultima săptămână am fost interpelat de 3 ori de două bănci diferite (Volksbank şi Transilvania) şi întrebat dacă n-aş vrea totuşi să fac un mic depozit, chiar şi de 1 lună, cu suma de bani pe care încercam s-o transfer. (nu mă laud, dar era o sumă substanţială, din care puteam plăti salariile angajaţilor din ambele sucursale pe câteva luni de aici înainte ).

Ca o dovadă în plus că e foame de bani, Piraeus Bank anunţa că plăteşte dobânzile la depozite în avans, pentru ca azi Intesa SanPaolo să ridice ştacheta la dobânzi, oferind 17% pentru depozitele la 3 luni. Aştept agentul de vânzări care să umble din uşă în uşă, întrebând spăşit: “Săru’mana, mamaie! Nu cumva v-au mai rămas ceva bani de la pensie? Poate doriţi să-i puneţi într-un depozit pentru vremuri negre, că nu se ştie niciodată…”

Alpha Bank: să ne jucăm de-a birocraţia

Am râs în hohote citind povestea asta, pentru că nu de puţine ori şi mie mi s-a cerut insistent să completez provenienţa fondurilor în diverse formulare bancare:

Mai au şi o rubrică numită “provenienţa fondurilor”, unde de obicei nu completez nimic. Numai că, de data asta, fata de la ghişeu îmi zice să completez rubrica asta. Îi spun că nu vreau. Îmi zice că trebuie. Că să scriu salariu, că ea bănuieşte că sunt angajat. Zic nu, nu sunt angajat, sunt milionar şi trăiesc din dobânzile depozitelor pe care le am la diferite banci. Zice că trebuie să scriu ceva. Scriu “trafic de droguri”. Se uită  la formular clipind des şi zice “nu cred că o putem primi”. Întreb de ce. Nu ştie. Îi arată formularul unei colege, care zice că nu se poate, “păi ce, ne batem joc?!”. Tai “trafic de droguri” şi scriu “donaţii”. Îmi zice că nu poate primi formularul cu tăieturi, să completez altul.
 

Formularele astea mi se par cam la fel de serioase şi de utile ca formularele vamale din Statele Unite, în care eşti întrebat dacă vrei să aduci droguri, explozibili sau agenţi biologici periculoşi pe teritoriul Americii.

Citibank: el are grijă de banii dumneavoastră!

CitiBank mi-a creat întotdeauna impresia unei bănci elitiste. Lucrează cu corporaţii, rulează sume mari de bani, dacă eşti păduche şi vrei să plăteşti şi tu o factură telefonică sau să schimbi 100 de euro, nu prea te bagă în seamă. Totuşi, acest “promo” nu se mulează foarte bine pe imaginea de bancă elitistă:

Acuma sincer, voi v-aţi lăsa banii pe grija băiatului ăla?

Doi: Trebuie să apreciaţi peisajul bucolic din tabloul de la început, aflat la antipodul artei abstracte corporatiste, “de lift”. (Nicolae Grigorescu vs. “elevator art”)

Trei: Omul îşi lasă şi numărul de telefon la sfârşit. Oare câte glume proaste o fi auzit până acum?

Patru: Pe când un profil de hi5 pentru Citibank? Mă gândesc că sunt destule minore care au nevoie disperată de un credit pentru silicoane!

Şi ultima: care o fi nevoia de servicii financiare în Tismana? Se dau daniile pe card către călugări?

Banca Transilvania şi cecurile

Alex Brie are un post mai vechi, dar copios despre cum functioneaza cecurile in Romania:

1. Din contul MEU se opreste o garantie (25 $), in caz ca cecul respectiv nu e bun si vor fi probleme la incasare. Sper sa nu fie probleme, ca doar e vorba de Google. Dar tot mi se pare bizar ca eu, ca beneficiar, pot suferi din cauza unor probleme bancare. Ce incredere mai poti avea intr-o institutie care te penalizeaza PE TINE pentru problemele EI? Nu ar fi oare mai normal ca banca sa bage problemele de incasari de cecuri and stuff la capitolul “costuri interne”?
2. Procesul de incasare dureaza 45 de zile.
3. comisionul pentru cecul meu a fost de 7$.

Enjoy!

Volksbank prelungeste abuziv perioada de aplicare a comisionului pentru rezerva minima obligatorie

O discuţie aprinsă pe blogul lui DIV, generată de faptul că Volksbank a prelungit abuziv perioada de aplicare a comisionului pentru rezerva minima obligatorie cu încă un an:

Ca sa n-o mai lungim, Volksbank a decis sa prelungeasca perioada de aplicare a comisionului respectiv cu un an (deocamdata). Desi in contract se spune ca perioada de aplicare si valoarea comisionului se modifica doar daca obligatiile impuse de BNR “cresc/ se diminueaza / se elimina“. Ei bine, pretentiile BNR nu au crescut, au ramas aceleasi, dupa cum recunoaste si Volksbank. Ce au crescut insa? Costurile de refinantare in moneda europeana din cauza dinamicii existente pe piata monetara interna si internationala. Pai ce treaba am eu cu dinamica de pe piata internationala? La asta trebuia sa se gandeasca Volksbank, in momentul in care a gandit oferta de creditare.
 

Să vedem care sunt datele problemei până acum (din perspectiva personala a celui care se regaseste in aceasta situatie):

• De această decizie sunt afectaţi toţi clienţii băncii care au luat credite imobiliare de Volksbank pe perioada ultimilor 2 ani. (chiar dacă unii nu au aflat încă, deoarece nu mai locuiesc la adresa trecuta in buletin, adica cea la care banca a trimis instiintarea sub forma de scrisoare recomandata).
• O parte dintre clienţi (printre care si eu) au contestat această prelungire printr-o plângere la bancă, fără niciun rezultat.
• O parte dintre contestatarii de la punctul anterior (printre care ma numar — din nou — si eu) au mers mai departe, inaintand plangerea la ANPC. (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului).
• ANPC a raspuns ca banca are dreptate sa mareasca perioada de aplicare a comisionului de rezerva minima obligatorie, dar din cauza ca si-a asigurat acest drept printr-o clauza abuziva, pe care ANPC o va ataca in instanta in numele reclamantilor.
• In momentul in care Volksbank aude ca unul din clienti a primit raspunsul de mai sus din partea ANPC, decide “brusc” sa renunte la comisionul de rezerva minima obligatorie, printr-o anexa standard la conventia de credit (vezi comentariul lui bogdan catalin), care — de fapt — introduce o serie de prevederi suplimentare abuzive.

Ce e de facut?

Nu stiu exact, dar eu personal am refuzat sa semnez actul aditional standard trimis de banca, cerand o noua varianta a sa, fara clauzele suplimentare abuzive. Astept un raspuns din partea bancii. Va voi tine la curent.

De ce un blog despre bănci?

Pentru că în România sunt mai multe bănci decât grădiniţe sau spitale. Pentru că băncile nu joacă după aceleaşi reguli ale jocului ca restul agenţilor economici. Pentru că şi băncile trebuie să respecte legile şi drepturile consumatorului. Pentru că nimeni nu se naşte învăţat. Pentru că la bancă au loc cele mai amuzante, enervante sau absurde conversaţii, pe care le povesteşti a doua zi prietenilor sau colegilor de serviciu. Pentru că fiecare dintre noi a avut măcar o dată în viaţă de a face cu o bancă. Pentru că băncile rulează banii pe care îi facem din muncă. Pentru că băncile influenţează economia. Pentru că contractele de credit sunt scrise cu font de 9 şi multe note de subsol. Pentru că toţi lucrăm cu bani, dar nu toţi înţelegem ce înseamnă DAE, Euribor, Robor, MRR, comision de risc. Pentru că de multe ori, nici băncile nu înţeleg ce înseamnă aceste prescurtări. Pentru că între cămătărie şi creditare este o linie foarte fină de demarcaţie. Pentru că în România au existat Bancorex, FNI, Caritas, Banca Albina şi Banca Internaţională a Religiilor.

Pentru toate astea, şi pentru multe alte motive pe care le vom descoperi pe parcurs, merită să avem un blog despre bănci.